Ziua porților deschise la grădina Asociației „Stea”

Stea

Joi, 17 septembrie, începând cu ora 14.00, va avea loc Ziua porților deschise la grădina Asociației „Stea”, un eveniment câmpenesc care va fi organizat la solariile de pe strada Curtuiuș din Satu Mare. În cadrul acestei acțiuni, Asociația „Stea” dorește să prezinte rodul muncii lor.

„Grădina este plină de roade ! Împreună am reușit să obținem o producție însemnată de legume cultivate pe baza tehnicilor de agroecologie, fără a folosi substanțe chimice de sinteză, iar tinerii noștri au făcut primii pași spre o viață responsabilă. Pentru prima dată în cei 11 ani de existență, mirosul vinetelor coapte, al bulionului, al gemului și al murăturilor proaspăt pregătite pentru iarnă, învăluie bucătăria și curtea Asociației Stea. Iar toate acestea au fost realizate cu mari eforturi din partea tinerilor aflați în dificultate care s-au implicat zi de zi în activitățile din grădină și solarii, împreună cu asistenții sociali, specialiști în horticultură, voluntarii și alți susținători care ne-au sprijinit”, spune directorul Asociației „Stea” Satu Mare, Cristina Bala.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.