Judo: Lorand Samel a câștigat medalia de bronz la Cupa Europei din Slovacia

Cupa Europei

Judoka Lorand Samel de la CSM Satu Mare a cucerit medalia de bronz la categoria de 100 kg, în cadrul Cupei Europei la judo, competiție ce s-a desfășurat în orașul slovac Bratislava. Turneul a avut loc în perioada 4-6 septembrie.

După primul tur care a fost liber, Lorand Samel a trecut cu brio de Luca Ivancevic (Croația) și de Miroslav Tjur (Cehia). Samel a pierdut calificarea în finală în fața slovacului Milan Randl.

Pentru medalia de bronz Lorand Samel a luptat cu Mate Hajas din Slovacia, pe care a reușit să-l învingă, adjudecându-și ultima treaptă a podiumului.

La competiție au mai participat și Amado, respectiv Remus Lazea (categoria 66 kg), însă aceștia au pierdut în startul competiției.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.