Acțiuni dedicate „Săptămânii mobilității europene”

apm

În vederea marcării evenimentului ecologic „16-22 septembrie – Săptămâna mobilităţii europene”, având ca deviz „Alege. Schimbă. Combină”, APM Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Județean, Primăria municipiului Satu Mare, Primăria Vetiș, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului, Organizația Neguvernamentală „4WildMoments” Satu Mare, organizează mai multe acțiuni în vederea promovării transportului alternativ pe apă, aer, sol și cale ferată.

În continuare vă prezentăm programul complet al acestor acțiuni:

1.Vizitarea aeroportului din Satu Mare cu participarea a 30 de elevi din care 14 elevi orfani de la Casa de copii de tip familial „Ștefania” din Oar și însoțitori, alături de alți 16 elevi de la Școala Gimnazială din Oar însoțiți de cadre didactice și reprezentanții APM Satu Mare.

Data: 14.09.2015 ora 08.00 primirea participanților de către conducerea Aeroportului din Satu Mare
Programul vizitei:

La ora 08.30- urmărirea aterizării aeronavei pe pista aeroportului din Satu Mare;

Între ora 09.00-10.00 – urcarea în aeronavă și dialog cu comandantul aeronavei și stewardesele de pe bordul aeronavei, vizitarea cabinei pilotului;

Între ora 10.00-11.00 – moment festiv oferit de organizatori;

2.Promovarea transportului alternativ prin practicarea mersului pe biciclete și cu caiacele pe râul Someș.

Data: 19.09.2015

ora 09.00: pornirea cu caiacele de la cap pod Decebal mal stâng Someș;

ora 10.00: pornirea cu bicicletele de la cap pod Decebal mal drept Someș;

Programul zilei de 19.09.2015:

-deschiderea frontierei între ora 10.00 – 16.00;

-marșul ciclist cu pornire la ora 10.00 pe traseul: cap pod Decebal mal drept Someș- pod Golescu – mal stâng Someș– Oar – trecerea de frontieră – Ștradul din Csenger- Ungaria;

-deplasarea cu caiacele pe Someș cu pornire la ora 09.00 pe traseul: cap pod Decebal mal stâng Someș – trecerea frontierei – ștrandul din Csenger;

-marcarea evenimentului în incinta ștradului din Csenger la ora 13.00 cu participarea oficialităților din cele două județe de graniță: Satu Mare și Szabolcs-Szatmar-Bereg;

-dialog pe seama importanței: promovării transportului alternativ, a proiectelor cu finanțare europeană implementate la nivelul celor două județe de graniță la cortul amenajat de Consiliul Județean Satu Mare, urmat de activități sportive precum și de servirea sarmalei tradiționale oferite de Primăria Vetiș și a merelor proaspete oferite de Primăria Csenger cu ocazia Zilei merelor;

3. Excursie la Vásárosnameny (Ungaria) cu participarea câștigătorilor Concursului internațional de educație ecologică „Viață pentru mediu-Viață pentru om !”, desfășurat în anul școlar 2014-2015.

Data: 25.09.2015, ora 09.00

Programul excursiei: Pentru promovarea transportului alternativ pe apă prin realizarea navigabilității râului Someș, participanții la excursie vor beneficia de o plimbare cu vaporul pe Someș de la Vásárosnamény până la confluența râului Someș cu Tisa.

Participanții la excursie: Școlile Gimnaziale Ion Creangă, Valea Vinului, Craidorolț, Vasile Lucaciu Carei

4.Promovarea transportului de mărfuri pe cale ferată în vederea protejării infrastructurii rutiere și reducerea poluării aerului generat de autovehiculele de mare tonaj.

Data: 22.09.2015

Programul acțiunii: Deplasarea la Debrecen (Ungaria), în scopul vizitării terminalului de la aeroportul din Debrecen, a unui grup format din agenți economici interesați de transportul de mărfuri pe cale ferată. Grupul va fi însoțit de specialiști din cadrul APM Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.