Trei sferuri de veac de la Dictatul de la Viena

simpozion1

simpozion2

simpozion3

simpozion4

simpozion5

simpozion6

simpozion7

simpozion8

Sala de concerte a Filarmonicii „Dinu Lipatti” a găzduit azi, 4 septembrie simpozionul intitulat „Dictatul de la Viena – 75 de ani”. Din partea oficialităților, la eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram și viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca.

După luările de cuvânt în cadrul cărora oficialitățile au vorbit despre nedreptatea istorică făcută românilor din Transilvania, cei prezenți au vizionat un film documentar intitulat „A fost odată în Transilvania”.

Apoi și-au prezentat lucrările: dr. Ioan Lăcătușu, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, – „Reverberații și valorizări contemporane privind Dictatul de la Viena, reflectate în mass-media din Transilvania”; prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovacs, Universitatea Babeș Bolyai/Academia Română – „Evreii din Transilvania după arbitrajul de la Viena (1940-1944)”, iar prof. Vasile Stancu, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, – „Principalele concluzii în urma cercetărilor întreprinse de Centrul European de Studii Covasna – Harghita, referitoare la Dictatul de la Viena și consecințele sale asupra populației românești din Transilvania de Nord”.

În holul instituției gazdă a fost amenajată o expoziție foto-documentară.

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca „al doilea arbitraj de la Viena”) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România era silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 kilometri pătrați), în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub titlul de „arbitraj”. România pierdea o populație de 2.667.000 locuitori, din care 50,2% erau români, 37,1% maghiari și secui, restul alte naționalități.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.