Super concertele susţinute ieri, 16 august de către Delia şi Smiley au încheiat ediţia din acest an a Festivalului „Zestrea Oaşului”. Negreștenii care au participat în număr foarte mare la show-urile celor doi artişti au cântat alături de aceştia binecunoscutele hit-uri ale celor două vedete.
Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii. Pentru numărătoarea inversă pe scenă a urcat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, edilul urându-le celor prezenţi la mulţi ani dându-le, totodată, întâlnire la festivalul de la anul, ce va avea loc tot în luna august.