Mangă la volan

soferi

Luni (20 iulie) dimineaţă, poliţiştii rutieri careieni au depistat în trafic pe strada Agoston din municipiu, un Volkswagen, condus de Mihai L. Șoferul în vârstă de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la Carei, pe Calea Armatei Române, luni în jurul prânzului poliţiştii l-au depistat în trafic pe Lajos B. care conducea o autoutilitară marca Ifa. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele situaţii, conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cei doi șoferi sunt cercetați pentru că au condus sub influența băuturilor alcoolice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.