Accident cu trei morţi şi patru răniţi la Ciuperceni (Foto)

accident1

accident2

accident3

accident4

accident5

accident6

accident7

accident8

accident9

accident10

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite într-un accident de circulaţie ce a avut loc azi (21 iulie) dimineaţă la Ciuperceni. Tragedia a avut loc în jurul orei 05.00.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj de la descarcerare pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Tragedia a avut loc în urma coliziunii dintre un Daewoo înmatriculat în Ucraina și condus de Stefanyuk Bolodymir și un Volkswagen la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, Daniel Zimbru din județul Satu Mare.

Cei trei morți sunt cetățeni ucraineni. Este vorba despre: Stefanyuk Bolodymir de 25 de ani, Bender Olykasandr de 34 de ani, respectiv Cenyisin Ivan de 38 de ani. Cel de-al patrulea ucrainean aflat în Daewoo, Pauliuc Andrii de 25 de ani, a scăpat cu viață.

În mașina cu numere de Belgia se aflau trei tineri din județul Satu Mare: Florin Buhai (22 de ani), Daniel Zimbru (23 de ani) și Robert Branic (24 de ani).

Potrivit oamenilor legii, mașina cu numere de Belgia în care se aflau cei trei sătmăreni a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de Volkswagenul în care se aflau patru cetățeni ucraineni. În urma impactului extrem de violent, trei ucraineni au decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare.

„Din nefericire în accident au decedat trei persoane și au fost transportate la UPU pentru investigatii patru victime conștiente, echilibrate hemodinamic și respirator prezentând contuzii ale membrelor și zonei cervicale”, spune purtătorul de cuvânt al SJA Satu Mare, dr. Lucian Tarța.

Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, ne-a declarat că două dintre cele patru victime au fost internate în spital.

Este vorba despre Robert Branic în vârstă de 24 de ani care a fost internat pe Secția de Ortopedie cu fractură de coloană lombară și fractură de claviculă. De asemenea, victima a suferit și un traumatism toracic. Cel de-al doilea rănit, cetățeanul ucrainean Pauliuc Andrii, a fost internat pe Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare, fiind diagnosticat cu un traumatism toraco-abdominal sever. Potrivit reprezentantului Spitalului Județean, celelalte două victime (Florin Buhai și Daniel Zimbru) au suferit traumatisme toracice dar și la nivelul capului, însă medicii au decis că starea acestora nu necesită internarea.

Șoferului din Volskwagen i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa foto: Ovidiu Domide

2 Comentarii la "Accident cu trei morţi şi patru răniţi la Ciuperceni (Foto)"

  1. Pingback: Ucraineanul care a supraviețuit accidentului de la Ciuperceni va fi tratat în țara sa natală | Satmareanul

  2. Pingback: Despăgubiri de 640.000 de euro acordate de Curtea de Apel Oradea în urma unui accident cu trei morți

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.