Promovabilitate de 69,5% la examenul de titularizare în învățământ, în județul Satu Mare

titularizare

Azi, 20 iulie, s-au afişat rezultatele la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2015. Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Satu Mare este de 69,5%.

Astfel, din cei 309 candidaţi care au susţinut proba scrisă a examenului, pentru două persoane lucrările au fost anulate, respectiv un număr de 307 candidaţi au fost notaţi.

Situaţia, pe tranşe de note, la nivelul judeţului Satu Mare se prezintă astfel: 92 de candidaţi cu note mai mici decât 5; 116 candidaţi cu note mai mari decât 5 şi mai mici decât 7, respectiv 99 de candidaţi cu note mai mari decât 7.

Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Satu Mare este de 69,5%.

Candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii la inspectoratul şcolar, azi, până la ora 21.00 şi marți, 21 iulie, în intervalul orar 08.00-15.00. Rezultatele finale se vor afişa în data de 24 iulie.

Candidaţii care au obţinut nota minim 7 atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă se pot titulariza în condiţiile în care vor fi repartizaţi pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar candidaţii care au obţinut nota minim 5 atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă pot fi repartizaţi pentru suplinire în anul şcolar 2015-2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.