Dorel Coica, reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Satu Mare (Galerie foto)

Dorel Coica

Mircea Govor

Octavian Petric

Aurelia Fedorca si Dorel Coica

psd1

psd2

psd3

psd4

psd5

psd6

psd7

psd8

psd9

psd10

Radu Roca

Vasile Mitrasca

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Satu Mare, în cadrul Conferinței Extraordinare de Alegeri ce a avut loc azi, 16 iulie, la Filarmonica „Dinu Lipatti”. La eveniment au participat 206 delegați din 230 convocați la conferință.

Dintre liderii județeni la conferința de alegeri au participat președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Mircea Govor, președintele Organizației Județene de Femei, dr. Paula Mare, președinții Organizațiilor Județene și Municipale de Tineret a Partidului Social Democrat, Raul Băbțan, respectiv Ionuț Bujor, deputatul Octavian Petric, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, primarul orașului Tășnad, Vasile Mitrașca, iar ca invitați din partea ALDE Satu Mare, la eveniment au fost prezenți consilierul județean Cosmin Bota, respectiv Claudiu Sulea.

În deschiderea conferinței, Dorel Coica și-a prezentat raportul de activitate în calitate de președinte a Organizației Municipale a PSD Satu Mare, iar Radu Roca, s-a referit la programul de activități a formațiunii politice pe perioada ce urmează.

Apoi s-a trecut la alegerea noii conduceri a Organizației Municipale a PSD Satu Mare. Pentru funcția de președinte și-a depus candidatura Dorel Coica, acesta fiind ales în unanimitate de către delegații prezenți. Radu Roca va ocupa funcția de prim-vicepreședinte la municipiu iar secretar executiv a fost ales Gheorghe Rentea. Totodată, noua conducere va avea un număr de 13 vicepreședinți și șapte secretari adjuncți. În ceea ce privește funcția de trezorier, aceasta va fi îndeplinită de către Cecilia Marinescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.