Satu Mare: Admiterea în învățământul profesional 2015

admitere

În urma derulării primei etape de admitere a absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional pentru anul școlar 2015-2016, situația la nivelul județului Satu Mare se prezintă după cum urmează: numărul de locuri cuprinse în planul de școlarizare este de 1.092 iar numărul de locuri ocupate prin depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost declarați admiși este de 519.

Astfel, pentru etapa a II-a de admitere mai sunt disponibile un număr de 583 de locuri.

În continuare vă prezentăm calendarul etapei a II-a de admitere în învățământul profesional cu durata de 3 ani:

20-21 august: eliberarea de către unitățile de învățământ gimnazial a fișelor de înscriere pentru învățământul profesional, pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere și care solicită să participe la etapa a II-a;

20-21 august: înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care organizează învățământ profesional și au locuri neocupate;

28 august: derularea probei suplimentare de admitere în cazul în care numărul candidaților este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ;

1 septembrie: afișarea listei candidaților admiși în învățământul profesional;

1 septembrie: depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost declarați admiși.

Detalii suplimentare privind condițiile de admitere și locurile neocupate la învățământul profesional se găsesc pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare www.satmar.ro, la secțiunea „Admitere/Admitere învățământ profesional”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.