Vezi starea victimelor accidentului din Sălaj, în care a fost implicată o familie de Satu Mare

accident1

accident2

accident3

accident4

Una dintre victimele accidentului ce a avut loc luni (13 iulie) dimineață pe DN 1F, între localitățile Ciumărna și Românași, în județul Sălaj, este în comă. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, Pintea S. din Satu Mare. Acesta a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

În mașina care s-a izbit cu putere de un cap de pod se afla o familie din Satu Mare, patru adulți și un copil. Cele cinci persoane se întorceau de la muncă din Portugalia.

Vă reamintim că un Volkwagen Touran în care se aflau patru adulți și un copil s-a izbit de un cap de pod, luni dimineață în jurul orei 06.20, pe Drumul Național DN 1F între localitățile Ciumărna și Românași. În mașină se aflau patru adulți și un copil din aceeași familie. Familia Pintea din Satu Mare se întorcea de la muncă din Portugalia.

Potrivit oamenilor legii, impactul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerarea a trei persoane. La fața locului au ajuns patru ambulanțe și un echipaj SMURD cu paramedic. Două autospeciale ale ISU Sălaj au descarcerat cele trei persoane aflate între fiarele contorsionate ale mașinii.

Victimele au fost transportate la Spitalul din Zalău. Tânărul de 25 de ani, Pintea S., care se află în comă, a fost intubat și ventilat mecanic după care medicii au decis transferarea acestuia la Spitalul de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

Celelalte patru victime au suferit politraumatisme și se află internate sub observația medicilor de la SJU Zalău.
Din cercetările făcute la fața locului reiese că șoferul mașinii, pe fondul oboselii a adormit la volan și a intrat în capul de pod de pe marginea drumului.

Sursa foto: www.graiulsalajului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.