Continuă proiectul „Minutul de cultură” la Carei

Minutul de cultura

Reprezentanții Direcției de Cultură a municipiului Carei au schimbat fotografiile și poeziile din stațiile de autobuz, acțiune desfășurată în cadrul proiectului „Minutul de cultură”, care a debutat în luna februarie a acestui an.

Au fost montate planșe cu poezii în limbile română, maghiară, engleză și germană în interiorul și exteriorul a trei stații de autobuz din municipiul Carei, precum și două fotografii realizate de membri ai Clubului Foto „Vasile Vénig László” din oraș. Stațiile unde au fost montate imaginile sunt: stația de lângă Biserica Romano-Catolică „Sf. Iosif de Calasanz”, stația de lângă Parcul Dendrologic de pe Strada 1 Decembrie 1918 și stația de lângă blocul cu zece etaje, în apropierea sensului giratoriu.

Tematica poeziilor și a fotografiilor este „Luna iulie – luna vacanței”.

Poeziile și fotografiile vor putea fi admirate de trecători până la începutul lunii august, când vor fi expuse alte fotografii și poezii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.