Spectacol francez la Carei

Spectacol Carei

Direcția de Cultură a municipiului Carei organizează, cu ocazia „Zilei Naționale a Franței”, marți 14 iulie, începând cu ora 19.00 la amfiteatrul de lângă magazinul Oțelul, spectacolul de muzică tradițională și dans franțuzesc, cu invitați speciali din Avignon (Ansamblul de arte și tradiții franțuzești „Le Ruban du Provence”).

În caz de vreme nefavorabilă, spectacolul se va ține la castelul Karolyi. Intrarea la eveniment este liberă.
Grupul francez de arte și tradiții „Le Ruban de Provence” a fost înființat la 1 martie 1924 în Avignon de către poeta FARANTELLO (Henriette Dibon), la solicitarea marchizului Folco de Baroncelli pentru a acompania în timpul festivalurilor tradiționale sau în timpul paradelor ecvestre organizate în arene.

În zilele noastre, sub conducerea lui Stéphanie Nicolas, grupul continuă activitatea de păstrare a tradițiilor autentice, inclusiv a costumelor populare, a dialectului specific, a dansurilor și a cântecelor moștenite de la strămoși, prin intermediul spectacolelor de muzică și dans, puse în scenă în Franța și peste hotare deopotrivă. Participă la festivaluri, expoziții, sărbători folclorice provensale precum și la o serie de alte evenimente, prezentând tradiții și obiceiuri specifice minunatei regiuni Provence.

Membrii ansamblului au participat la o sumedenie de festivaluri internaționale în Belgia, Germania, Canada, Olanda, Slovenia, Ungaria și România.

Tot din 14 iulie, la castel, vor putea fi vizionate timp de o săptămână imagini reprezentative pentru Franța (personalități, locuri), expoziție care face parte din proiectul „Europa la ea acasă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.