Cererile pentru plata unică pe suprafaţă se pot depune până pe 10 iulie

Gabriel Les

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Judeţean Satu Mare informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este data de 10 iulie, inclusiv.
După data de 10 iulie, cererea unică de plată nu mai este admisă la calcul.

Cererile unice de plată au putut fi depuse și după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie, în acest an.

Menţionăm că, până în data de 6 iulie au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată, un număr de 20.092 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 219.514 hectare, la care se adaugă cererile și suprafețele digitizate dar neînchise, respectiv 588 cereri pentru o suprafață de 4849 hectare.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.