Căldura mare face victime la Satu Mare

ambulanta

Miercuri, 3 iunie, echipajele Serviciului de Ambulanță au intervenit la 136 solicitări din care 98 erau cazuri pentru urgențe.

Echipajele medicale de urgență au intervenit la un băiat de 14 ani și o femeie de 32 ani cu cefalee, fotofobie, grețuri, vărsături după expunere de câteva ore la soare. Ambii au fost transportați la UPU.

Vezi câteva din recomandările medicilor în această perioadă:

-Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00;

-Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

-Beţi zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;

-Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

-Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

-Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

-Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

-Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cudizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate;

-Persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.