Dorel Coica despre „Zilele Orașului Satu Mare”: „Au fost trei zile minunate”

Dorel Coica si Florin Maier

„Ca şi feed-back de la cei care au participat, spune lumea că în ultimii zece ani în România nu a existat un astfel de festival. Agenţii economici nu au avut aşa vânzări în România în ultimii zece ani. În cele trei zile oraşul a fost inundat nu numai de sătmăreni, dar şi de alţi cetăţeni din judeţ şi din alte oraşe”, a declarat primarul Dorel Coica în cadrul unei conferințe de presă organizate azi, 2 iunie.

Alături de edil la conferința de presă a participat și șeful Biroului Control Comercial și Autorizații de Funcționare din cadrul Primăriei Satu Mare, Florin Maier.

„Au fost trei zile minunate. La deschiderea Zilelor Orașului orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” a colaborat foarte bine cu Corul „Arhanghelii” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului”, spune Coica.

În ceea ce privește numărul de comercianți și nivelul încasărilor, Florin Maier a declarat că la „Zilele Orașului” din acest an au fost aproximativ 100 de comercianți pe alimentație publică și circa 60 de comercianți de produse industriale. „Am încasat peste 53.000 de lei din taxa de participare”, spune Maier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.