S-a îmbătat și a căzut cu bicicleta

bicicleta

Un sătmărean a ajuns joi, 28 mai la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă. Accidentul a avut loc pe strada Avram Iancu din Satu Mare.

Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au stabilit că Istvan B. a circulat cu bicicleta iar pe fondul neatenţiei s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Poliţiştii l-au testat pe biciclist, iar aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.