CJ: Consilierii UDMR și PNL refuză să ia act de încetarea mandatului directorului Liviu Marta

sedinta

11 consilieri județeni au votat „pentru” și 18 s-au „abținut” cu privire la proiectul de hotărâre referitor la încetarea contractului de management al directorului Muzeului Județean Satu Mare, Liviu Marta. Astfel, proiectul nu a fost adoptat, deși mandatul lui Marta a expirat.

De la vot s-au abținut consilierii UDMR și PNL. Proiectul a fost trecut pe ordinea de zi a ședinței de azi, 26 mai, al Consiliului Județean (CJ) Satu Mare.

Situația mai ciudată se datorează, potrivit unor consilieri județeni „unei lacune legislative”. Legea spune că o asemenea hotărâre trebuie adoptată de către Consiliul Județean, dar legiuitorul nu spune nimic în cazul în care o bună parte dintre consilieri refuză să voteze „pentru”.

În luarea de cuvânt, șeful CJ, Adrian Ștef a declarat că „mandatul de director al lui Liviu Marta a expirat oricum”. Totodată, acesta le-a spus consilierilor că au luat act de încetarea mandatului chiar dacă s-au abținut de la vot.
Potrivit șefului Serviciului Juridic din cadrul CJ Satu Mare, Marius Mândruț „s-ar putea trage concluzia că nu s-a luat act de încetarea mandatului domnului director deși mandatul acestuia a expirat”.

În zilele următoare, juriștii Consiliului Județean și cei de la Prefectură vor stabili consecințele votului exprimat în cazul acestui proiect de hotărâre.

3 Comentarii la "CJ: Consilierii UDMR și PNL refuză să ia act de încetarea mandatului directorului Liviu Marta"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.