Spectacolul „Frumoasa, deșteapta și urâta”, prezent la Carei

spectacol1

spectacol2

spectacol3

spectacol4

spectacol5

spectacol6

spectacol7

spectacol8

Joi, 21 mai, de la ora 19.00 în Sala „Deak Endre” a Centrului Cultural Carei, a avut loc reprezentația spectacolului de teatru „Frumoasa, deșteapta și urâta”, avându-i ca protagoniști pe Sorin Oros, Vlad Mureșan și Tibor Szekely, actori de la Teatrul de Nord Satu Mare.

Puținii spectatori prezenți la eveniment au savurat din plin momentele pline de ironie și umor din timpul spectacolului. Cu toate că „cele trei cucoane” au reușit să stârnească râsul, acestea vorbesc despre realitatea zilelor noastre, despre diversele tipuri de oameni care ne înconjoară, făcând parte din societatea românească atât de „colorată”, care are nevoie încă, de multe schimbări până la ajunge la un nivel de relativă „normalitate”.

Spectacolul a fost organizat de Asociația Culturală TransFESTSilvania THEATRUM cu sprijinul Primăriei Satu Mare, Consiliului Local Satu Mare, al Teatrului de Nord Satu Mare, al Direcției de Cultură Carei și al Centrului Cultural Carei.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Festivalului BestFest 2015 – Primăvara Culturală Careiană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.