„Rolul luminii în opera de artă”, dezbatere la Bibilioteca Județeană Satu Mare

biblioteca1

biblioteca2

biblioteca3

biblioteca4

Biblioteca Județeană (BJ) Satu Mare a găzduit azi, 21 mai, dezbaterea cu tema „Rolul luminii în opera de artă”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Școala de Arte „Aurel Popp” din Satu Mare.

„Biblioteca Județeană Satu Mare a inițiat acest demers pentru a marca proclamarea de către Adunarea Generală a Națiunilor Unute a anului 2015 drept Anul Internațional al Luminii. Un alt motiv pentru care s-a decis organizarea acestui eveniment constă în dorința noastră de a veni în sprijinul elevilor de la Liceul de Arte „Aurel Popp” cu activități educative interesante, prin care să le stimulăm interesul pentru lectură ca modalitate de dezvoltare a abilităților de comunicare și a imaginației creatoare”, a declarat Lacrima Istrăuan, directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Dezbaterea a cuprins secțiunea eseu pe teme de artă plastică și eseu literar. La prima secțiune și-au prezentat lucrările elevii Baba Anita – „Împletituri”; Borbely Szilvia – „Secvențe ale mișcării”; Herteg Szilard – „Stări sufletești”; Nemeth Sara – „Vitraliu” și Madacsy Anna Julia – Primăvara”. Elevii au fost coordonați de profesorii Gabriela Kiraly, Liviu Paul și Diana Varga.

La cea de a doua secțiune, eseu literar, și-au prezentat lucrările elevele Andra Barbul – „Lumina în creația blagiană” și Maria Pintea – „Lumina în culturile lumii”, fiind îndrumați de profesoara Liliana Doboș-Lazăr.

Invitatul evenimentului a fost Dan Marius Cosma, în calitate de artist plastic, scriitor și bibliotecar, care a susținut o prezentare ce vizează rolul luminii în lucrările de factură impresionistă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.