Celor 18 culte religioase recunoscute în România, e greu să le găsești un numitor comun. Poate doar Raiul și Iadul, adică „Viața de apoi” (în accepțiunea unor confesiuni religioase și ai multor enoriași), poate să șteargă cu buretele și să înlăture granițele efemere ce despart aceste culte.

Și cum de atâtea ori în paginile ziarului nostru „am răsfoit albumul de fotografii” semnat de negreșteanul Remus Țiplea, cel care a documentat în Țara Oașului șase dintre cele 18 culte, rămânem fideli și de această dată cunoscutului fotograf, încercând să găsim ceea ce unește aceste confesiuni dincolo de religii, biserici, ritualuri și preoți.

Confesiunile religioase au biserici și cimitire diferite. Cu toate acestea, obiectivului aparatului de fotografiat, mânuit cu atât de mult profesionalism de către Remus Țiplea, a întrezărit un răspuns.

Ce unește aceste confesiuni? Nu preoții și nici taxele bisericești ! Nu cimitirele și nici ritualurile întortocheate ale diferitelor confesiuni ! Fotograful negreștean a găsit numitorul comun … aceștia sunt groparii.

La diferite înmormântări din Oaș sunt prezenți doi, trei gropari … mereu aceiași. Oameni sărmani, care sapă gropile atât în cimitirele ortodoxe, cât și în cele penticostale, catolice, etc.

Tematica acestor rânduri pare desprins dintr-o pornire macabră, însă momentul în sine, cel al sfârșitului existenței noastre pe acest Pământ, face parte din viața fiecăruia dintre noi. Și cine altcineva ar înțelege mai bine acest paradox al vieții decât filosoful „Culmilor disperării”, Emil Cioran, cel care, dacă ar fi răsfoit „Albumul lui Remus Țiplea” ar fi întrezărit, cu siguranță, dimensiuni noi ale gândirii sale cu privire la problema morții.

Sursa Foto: Remus Țiplea