TSD Satu Mare este alături de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea

Raul Babtan

PSD

Tinerii social-democrați sătmăreni se declară solidari cu președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. Printr-un comunicat de presă remis azi, 18 mai, redacției noastre, președintele TSD Satu Mare, Raul Băbțan, prezintă poziția organizației de tineret pe care o conduce cu privire la cazul lui Liviu Dragnea, și solicită o „modificare a legislației, pentru a elimina posibilitatea ca un om să fie condamnat pentru că luptă pentru democrație și pentru participarea cetățenilor la vot”.

În continuare vă redăm integral conținutul comunicatului de presă semnat de președintele TSD Satu Mare, Raul Băbțan:

„Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul Dragnea are nu doar consecințe juridice, ci și politice și electorale. Noi, ca tineri politicieni social-democrați, trebuie să nu ratăm în niciun fel ocazia de a vorbi mai puternic și mai hotărât despre angajamentul nostru pentru democrație și pentru respectarea voinței românilor.

Referendumul din iulie 2012 pentru demitarea Președintelui Băsescu a fost un gest corect și necesar inițiat de PSD, ca parte a Uniunii Social-Liberale. Votul covârșitor împotriva lui Traian Băsescu (87,52%) și participarea la vot (8,45 milioane de români au venit la urne) au demonstrat că acțiunea noastră politică a fost perfect sincronizată cu dorința unei țări întregi de a marca despărțirea de un regim ticălos și ilegitim.

Verdictul românilor este și un verdict față de campania de suspendare coordonată de Liviu Dragnea. Iar acest verdict, în opinia mea ca tânăr politician, spune mai mult decât decizia de vineri nedefinitivă, seacă și de neînțeles a instanței. Liviu Dragnea, ca om care a condus și câștigat multe campanii electorale, s-a comportat așa cum se comportă fiecare politician responsabil: i-a ascultat pe oameni, a știut că ei au dreptate și a transformat voința lor în acțiune politică.

A-l condamna însă pe Liviu Dragnea pentru momentul referendumului din 2012 are însă efecte democratice și electorale extrem de negative. Noi, social-democrații, am fost cu toții de acord cu decizia și am fost pe străzi în acea lună, îndemnând oamenii să iasă la vot. Noi, social-democrații, am fost cu toții solidari cu cei care au avut de pătimit de pe urma manifestării crezurilor lor politice.

Astăzi, într-un moment politic dificil, noi, social-democrații, trebuie să fim cu toții solidari cu Liviu Dragnea și să asumăm public că responsabilitatea pentru referendumul din 2012 este a PSD, nu a lui Liviu Dragnea. Trebuie să spunem că suntem alături de Președintele nostru Executiv și că nu regretăm în niciun fel gestul politic de acum aproape trei ani.

Am ajuns în momentul în care fiecare politician, fie el tânăr sau senior, trebuie să-și pună un semn de întrebare cu privire la decizia instanței și să se întrebe dacă, în campaniile electorale, a procedat la fel ca domnul Dragnea sau nu. Dacă domnul Dragnea a greșit, atunci există o problemă legislativă pe care o avem de urgență de rezolvat: orice lege care permite ca un om să fie condamnat pentru că se comportă ca un politician normal și îndeamnă oamenii la vot este nu doar anti-democratică, dar și greșită, sfidând voința cetățenilor.

Apelul nostru, al tinerilor în acest moment este pentru două lucruri: solidaritate cu Președintele nostru Executiv, care trebuie să rămână la vârful PSD, și o analiză lucidă și o modificare a legislației, pentru a elimina posibilitatea ca un om să fie condamnat pentru că luptă pentru democrație și pentru participarea cetățenilor la vot.

Raul Băbţan,

Presedintele Tineretului Social Democrat Satu Mare”.

Un Comentariu la "TSD Satu Mare este alături de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.