A fost relansată campania de lectură în aer liber – „Cuibul de cărți” la Carei

Carei

Direcția de Cultură a municipiului Carei a relansat campania de promovare a lecturii în aer liber, intitulată „Cuibul de cărți”.

Toți cei care doresc să se bucure de lectură în aer liber, pot face acest lucru în parcul dendrologic din Carei, începând de miercuri, 13 mai. Proiectul constă în amplasarea de căsuțe din lemn în mai multe locații din parcul dendrologic din Carei, în care sunt așezate cărți, care pot fi citite de trecători.

Cele patru cuiburi au fost așezate la intrarea principală a castelului, lângă fântâna arteziană din parc și în apropierea bustului contelui Alexander Karolyi. Anul acesta, una din cele patru căsuțe (cea de lângă bustul contelui Alexander Károlyi), a fost așezată mai jos, față de celelalte, astfel încât și prichindeii să poată să citească cărți special pregătite pentru ei.

Trecătorii vor putea alege o carte, pe care, după ce o studiază, sunt rugați să o pună la loc, dând astfel posibilitatea și altor vizitatori să citească aceeași carte. Fiecare „Cuib de cărți” cuprinde între 15-20 de titluri în limba română, maghiară engleză și franceză.

Campania se va desfăşura pe toată durata verii.

La intrarea principală în castel a fost amplasată o urnă, în care toți cei care doresc să doneze cărți pentru sprijinirea campaniei și diversificarea titlurilor, pot face acest lucru.

Un Comentariu la "A fost relansată campania de lectură în aer liber – „Cuibul de cărți” la Carei"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.