A fost lansată „Caravana Culturii Sătmărene”, ediția 2015

rudy-stef-govor
„Caravana Culturii Sătmărene” pornește azi, 11 mai, la drum, primul popas fiind făcut la Sala de festivități din Ardud. Evenimentul ce a ajuns în acest an la a VII-a ediție, se va desfășura în perioada 11-31 mai.
Detalii cu privire la ediția din acest an al caravanei au fost oferite de către președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, și de cei doi vicepreședinți, Mircea Govor, respectiv Rudolf Riedl.
La întâlnirea cu jurnaliștii au participat și primarul din Ardud, Ovidiu Duma, dar și șefii unor instituții de cultură din județ.
În cadrul „Caravanei Culturii Sătmărene” vor avea loc lansări de cărți, expoziţii, spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, spectacole de muzică uşoară şi populară toate fiind cu caracter gratuit şi adresate tuturor cetăţenilor.
În luarea de cuvânt Adrian Ștef a declarat că această caravană se va deplasa în mai multe localități din județul Satu Mare, precum: Ardud, Carei, Livada, Negrești-Oaș, Tășnad și municipiul Satu Mare, pentru a le oferi tinerilor și nu numai, aspecte din multiculturalitatea acestor ținuturi.
„Este o acțiune excepțională și îi felicit pe toți cei care se ocupă de acest eveniment, pentru că astfel instituțiile de cultură merg în teritoriu și sunt mai aproape de oameni”, a declarat Mircea Govor.
Click aici pentru a vedea programul complet al „Caravanei Culturii Sătmărene”, ediția 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.