Creațiile Ioanei Călin, pregătite să cucerească „Orașul Etern” (Galerie foto)

Ioana Calin2

1

2

3

4

5

6

7

8

9

Cunoscuta creatoare de modă din Satu Mare, Ioana Călin, își va prezenta colecția „Bridal Luxury L’Atelier Ioana Călin 2015” în „Orașul Etern”, Roma. Evenimentul intitulat „Sfilata di vestiti da sposa con acconciature – Il bello di sentirsi piu donna” va avea loc duminică, 10 mai, de la ora 17.00, pe via Fosso dell’Osa 227 din capitala Italiei.

„Voi prezenta 12 piese. Colecția se numește Bridal Luxury L’Atelier Ioana Călin 2015. O parte sunt rochii pe care le-am prezentat și în Satu Mare, iar o parte din ținute le-am făcut special pentru acest eveniment. Prezentarea este în colaborare cu hair stilistul Natascia Cori, ea se ocupă de coafura modelelor”, a declarat pentru Sătmăreanul Ioana Călin.

Cu ani în urmă, a lucrat într-un atelier în Roma unde la început modifica rochiile iar apoi s-a gândit să creeze propriile rochii de mireasă ce denotă o bogată imaginaţie în ceea ce priveşte crearea unor linii vestimentare unice în felul lor. După ani şi ani de muncă în care a strâns bani pentru studii s-a înscris la una dintre cele mai prestigioase şcoli de creatori de modă din Italia, Accademia dell’ Lusso. Cunoscuta creatoare de modă deține un atelier și în Satu Mare, L’Atelier Ioana Călin, locul în care ideile sale în domeniul designului vestimentar prind contur.

Ioana Călin a participat la o serie de prezentări de modă, atât în țară cât și în străinătate, creațiile sale vestimentare fiind apreciate pentru concepția unică de care dau dovadă.

2 Comentarii la "Creațiile Ioanei Călin, pregătite să cucerească „Orașul Etern” (Galerie foto)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.