Asociația „Ridică-te și umblă”, înființează o filială în Satu Mare

asociatie

Asociația „Ridică-te și umblă” pentru persoanele cu dizabilități în parteneriat cu Primăria municipiului, reședință de județ și SPAS Satu Mare, înființează în orașul nostru a 16-a filială din România.

În acest scop, persoanele cu dizabilități din județ sunt așteptate la prima întâlnire organizată duminică, 3 mai, ora 11.00, la restaurant „Elisa” de pe strada Ostrovului nr. 28 (fosta cantină MIU).

Persoanele cu dizabilități vor putea socializa cu alte persoane de acest fel din țară, vor participa la seminare pentru îmbunătățirea stimei de sine, susținute de psihologi, și vor lua parte la diverse ateliere (vor lucra goblen, vor învăța programe IT). La final organizatorii pregătesc o masă comună pentru participanți.

Astfel de întâlniri vor fi organizate o dată pe lună în municipiu. Totodată, se organizează tabere naționale pentru persoane cu dizabilități.

O vilă special achiziționată la Sinaia de asociație va primi în fiecare an persoane cu dizabilități pentru tabere, creație, recuperare și recreere. Excursii, integrare în muncă, seminare de formare, ateliere ocupaționale, concerte și acțiuni sociale făcute chiar de persoanele cu dizabilități va fi doar o parte a paletei de exprimare în filiala Satu Mare.

Asociația „Ridică-te și umblă” s-a înființat în anul 2014 și are 1.500 de membri la nivel național și 15 filiale în diverse orașe din țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.