Fotograful Remus Țiplea își expune „Confesiunile religioase” în Cluj-Napoca (Galerie foto)

Tiplea1

Tiplea2

Tiplea3

Tiplea4

Tiplea5

Tiplea6

Tiplea7

Tiplea8

Tiplea9

Tiplea10

Tiplea11

Tiplea12

Tiplea13

Tiplea14

Tiplea15

Tiplea16

Tiplea19

Tiplea20

Tiplea21

Tiplea22

Tiplea23

Tiplea24

Tiplea25

Tiplea26

Instantaneele fotografului negreștean Remus Țiplea, reunite sub denumirea „Confesiuni religioase”, vor fi expuse în Cluj-Napoca în cadrul „Photo Romania Festival”, eveniment ce se desfășoară în perioada 15-24 mai. Fotografiile lui Țiplea vor sta alături de lucrările altor artiști din țară și de peste hotare.

„Fotografiile fac parte dintr-un proiect în care documentez viața religioasă a șase confesiuni din zona în care trăiesc. Confesiunile sunt: ortodocși, penticostali, martori ai lui Iehova, adventiști de ziua a șaptea, romano-catolici și protestantanți. Proiectul l-am început din pură întâmplare prin 2011, dar mai serios am început să lucrez un an și ceva mai târziu”, spune Remus Țiplea.

În cadrul proiectului artistul a încercat să găsească lucrurile cele mai relevante din viața fiecărei comunități religioase.

Prezentarea expoziției va avea loc sâmbătă, 16 mai, la ora 16.00, la Casinoul din Parcul Central al municipiului Cluj-Napoca.

Un Comentariu la "Fotograful Remus Țiplea își expune „Confesiunile religioase” în Cluj-Napoca (Galerie foto)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.