„Festivalul Vinului Sătmărean”, la a III-a ediție

vinuri1

vinuri2

Renumitele podgorii sătmărene vor fi prezente cu cele mai bune vinuri nobile, vineri 24, și sâmbătă, 25 aprilie, în Piața 25 Octombrie la „Festivalul Vinului Sătmărean”, ediția a III-a precedat de cea de a XII-a ediție a Concursului Județean de Vinuri Nobile.

În acest an va avea loc ediția a III-a a Festivalului Vinului de la Satu Mare. Evenimentul se va derula în perioada 24-25 aprilie, în Piața 25 Octombrie, unde vor fi amplasate căsuțe din lemn, producătorii de vinuri putând oferi spre degustare și spre vânzare produsele proprii. Cu ocazia festivalului, atmosfera va fi asigurată de evoluția la scenă a numeroase ansambluri folclorice.

Vineri, începând cu ora 15.00 vor urca pe scenă Petrică Mureșan și Taraful „Ceatăra” din Carei, Ansamblul „Rote Rose”, Ansamblul „Csoda Szarvas” și Lorena, iar sâmbătă de la ora 12.00 – Ansamblul folcloric din Ser, Dana și Sergiu Matoșan, elevii Școlii populară de artă, Petrică Mureșan și formația avându-i ca invitați pe Ioana Pricop și Dragoș Nistor, programul continuând cu Maria Petca Poptean, muzică lăutărească țigănească din Ardud (limba maghiară), Maria Tripon, Georgiana Marina și Ansamblul „Cununița”.

Festivalul este precedat de Concursurile Zonale de Vinuri Noblie din județul Satu Mare, care se va finaliza cu a XII-a ediție a Concursului Județean de Vinuri Nobile. Concursul Județean se derulează în perioada 20-25 aprilie, primul pas fiind colectarea probelor de vinuri care vor participa la concurs. Jurizarea se va efectua de către cunoscători de talie națională, invitați fiind specialiști în domeniul viniviticulturii.

Președintele juriului, prof. univ. dr. Aurel Popa de la USAMV Craiova, alături de dr. ing. Cornel Dicu, director MADR, prof. dr. Giurgea Peter de la Craiova, oenologul Popp Peter de la Aiud și consultantul, educatorul în degustarea vinului de la Cluj, Kormos Zoltan vor avea o misiune foarte grea căci în concurs au fost înscrise 100 de probe din care 36 roșii, 61 din care opt aromate albe și trei roze. Din vinurile roșii o probă este din 2011, cinci din 2012, șapte din 2013 și 23 din 2014. Patru probe de vin alb sunt din 2013, restul de 57 din 2014 și cele trei probe de roze sunt din 2014.

Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00.

Un vin bun, o poveste frumoasă și o muzică pe măsură transformă orice întâlnire într-o adevărată sărbătoare!

Hai la vin cu bucurie să-l secăm dintr-o sorbire, vineri și sâmbătă, în Piața 25 Octombrie la „Festivalul Vinului Sătmărean”!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.