Primăria va face un inel de circulație în Micro 17

Micro17

În vederea fluidizării traficului rutier, în Micro 17 se va realiza un inel de circulație, a anunțat primarul Dorel Coica în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 21 aprilie.

„Vom avea şi nişte variante de deschidere a altor căi de comunicare pentru a realiza în jurul cartierului un fel de inel, adică de pe Braşovului să poţi ieşi şi pe Păuleştiului, nu să te întorci. Am văzut că sunt cetăţeni care şi-au făcut câte o grădină de 3-4 metri pătrați. Îmi pare rău pentru ei, dar o să le cureţe buldozerul şi o să facem din ele acces de comunicare”, spune edilul.

Totodată, primarul a declarat că un grup de arhitecți din Satu Mare și Cluj au efectuat măsurătorile pentru parcări, locurile de joacă și zonele verzi. În opinia edilului, proiectele vor fi gata în aproximativ două săptămâni, după care se va realiza o machetă a cartierului, care va fi afișat și pe site-ul Primăriei. Dorel Coica mai spune că lucrările vor fi finalizate până în luna decembrie al acestui an.

De asemenea, primarul a anuțat că în circa două săptămâni angajații Apaserv vor începe lucrările în Micro 17, iar după asta urmează cei de la Electrica. Aceștia din urmă vor monta tuburile pentru iluminatul public. „Urmează lucrările de bordurare, după care se va trece la asfaltări”, spune primarul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.