Festivalul Vinului Sătmărean

vinuri

Renumitele podgorii sătmărene vor fi prezente cu cele mai bune vinuri nobile, vineri, 24 aprilie și sâmbătă, 25 aprilie, în Piața 25 Octombrie la Festivalul Vinului Sătmărean, ediția a III-a precedat de cea de a XII-a ediție a Concursului Județean de Vinuri Nobile.

În acest an va avea loc ediția a III-a a Festivalului Vinului de la Satu Mare. Evenimentul se va derula în perioada 24-25 aprilie 2015, în Piața 25 Octombrie, unde vor fi amplasate căsuțe din lemn, producătorii de vinuri putând oferi spre degustare și spre vânzare produsele proprii. Cu ocazia festivalului, atmosfera va fi asigurată de evoluția la scenă a numeroase ansambluri folclorice.

Festivalul este precedat de către Concursurile Zonale de Vinuri Noblie din județul Satu Mare, care se va finaliza cu a XII-a ediție a Concursului Județean de Vinuri Nobile. Concursul Județean se va derula în perioada 20-25 aprilie 2015, primul pas fiind colectarea probelor de vinuri care vor participa la concurs. Jurizarea se va efectua de către cunoscători de talie națională, invitați fiind specialiști în domeniul viniviticulturii.

Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă 25 aprilie 2015 într-un cadru festiv.

Festivalului Vinului Sătmărean vine în completarea procesului de promovare a viticultorilor și a vinurilor sătmărene. Prin grija Consiliului Judeţean Satu Mare s-a demarat procedura de obţinere a indicaţiei geografice „Dealurile Sătmarului” către Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole. În momentul de faţă documentaţia aferentă este publicată pe pagina de web http://www.onvpv.ro/, iar după expirarea termenului prevăzut în regulamentul O.N.V.P.V. se va trimite pentru validare către Comisia Europeană.

Arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu indicaţia geografică „Dealurile Sătmarului” care se întinde pe teritoriul judeţului Satu Mare se completează cu următoarele unități administrativ-teritoriale: Răteşti cu localităţile, Beltiug (satele Beltiug, Răteşti şi Şandra), Ardud (satele Ardud, Ardud Vii şi Gherăuşa), Viile Satu Mare (satele Viile Satu Mare şi Tătărăşti), Socond (satele Socond şi Hodişa), Soconzel, Cuţa şi Stâna, Supur (satele Dobra, Hurezu Mare şi Racova) Săcăşeni (satele Săcăşeni, Chegea), Acâş (satul Unimăt), Bogdand (satele Bogdand, Babţa, Ser şi Corund), Hodod (satele Hodod, Nadişu Hododului, Lelei, Giurtelecu Hododului), Homoroade (satele Homorodu de Sus, Homorodu de Jos, Homorodu de Mijloc, Solduba, Necopoi, Chilia) Halmeu (satele Halmeu şi Halmeu – Vii), Oraşu Nou (satele Oraşu Nou – Vii, Remetea Oaşului şi Oraşu Nou) Prilog, Prilog-Vii, Racşa-Vii, Tarna Mare (satul Tarna Mare), Batarci (satul Tămăşeni), Turulung (satul Turulung – Vii), Tăşnad cu localităţile, Pir (satul Pir), Săuca (satul Săuca), Cehal (satele Cehal, Cehăluţ şi Orbău), cu localitatea Tăşnad, Oraşul Tăşnad, Blaja, Raţiu şi Sărăuad, Carei cu localitătile, municipiul Carei, Comuna Sanislău – sat Sanislău, Comuna Ciumeşti.

Din miazănoapte şi până în miazăzi, judeţul Satu Mare este brăzdat de drumuri care nu ocolesc viile şi pivniţele din apropiere.

De la vinul de Halmeu, ce poartă în inima lui, aburul stins al vulcanilor şi până cel de la Pir, parcă scurs prin firele de nisip al unei uriaşe clepsidre, vinul sătmărean spune peste tot, aceeaşi poveste: Unde oamenii sunt buni, Dumnezeu se milostiveşte de ei şi le dă vinuri bune, pentru a le încălzi sufletul şi pentru a le înfrumuseţa viaţa. Lor, dar şi celor care le calcă pragul!
Mărturiile istorice relevă faptul că viticultura reprezintă o îndeletnicire străveche a locuitorilor din această zonă. Primele însemnări privind cultivarea viței-de-vie în județul Satu Mare datează din anul 1237.

Conscripția domeniului cetății Sătmar realizată în vara anului 1569 centralizează datele economice ale domeniului, din care aflăm care sunt localitățile din Sătmar unde oamenii au activitate viticolă și implicația acestei ocupații în dezvoltarea comunității.

Prin acest important demers, vinurile sătmărene îşi vor recăpăta identitatea adevărată, cea cu indicaţia geografică „Dealurile Sătmarului” şi nu „Dealurile Crişanei” cum eronat au fost denumite până acum.

Vinăritul nu este doar o tradiţie, ci o adevărată credinţă. Oamenii locului spun că vinul nu este o băutură alcoolică oarecare. El are suflet iar în unduirea lui prin pahare, se poate întrezări o adevărată poveste.

Toamna este anotimpul de glorie al acestor locuri. Atunci povârnişurile acestea se umple de voie bună. Culegătorii strâng cu mâini dibace ciorchinele grele de soiuri nobile pentru ca apoi, mustul să fie adăpostit în măruntaiele pământului, în beciurile acelea tainice care închid cuminţi misterul transformării unor zemuri tulburi, în cleştarul unui vin, cum nu mai este altul.

Un vin bun, o poveste frumoasă și o muzică pe măsură transformă orice întâlnire într-o adevărată sărbătoare!

Hai la vin cu bucurie să-l secăm dintr-o sorbire, vineri și sâmbătă, 24, respectiv 25 aprilie în Piața 25 Octombrie la Festivalul Vinului Sătmărean!

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.