„Capitala” lui Attila s-a aflat în ținuturile Sătmarului?

Attila

Răsfoind zilele trecute „Istoria Maramureșului”, lucrare semnată de istoricul Alexandru Filipașcu (1902-1952), am găsit mai întâi schițată, iar mai apoi argumentată cât se poate de logic (cel puțin după părerea mea), o teorie care cu siguranță va răscoli imaginația arheologilor și istoricilor contemporani. În lucrarea sa, Filipașcu face o afirmație considerată șocantă de către unii istorici, referitor la poziționarea capitalei lui Attila (după unii Atala, Atli, Atle, Etele, Atilay, Etzel, Adil, Edil, 406-453 d. Hr.), cel mai important conducător al hunilor (433-453 d. Hr).

Marele istoric susține, nici mai mult, nici mai puțin, că reședința hunului Attila ar fi fost în zona Tășnadului de azi. Pe ce își bazează Filipașcu teoria care parcă vine să zdruncine din temelii presupunerile altor istorici? Ce legătură există între ausoni și regele hunilor? Sunt doar câteva dintre întrebările la care Filipașcu răspunde „călătorind” alături de solia trimisă în anul 448 d. Hr. de împăratul bizantin Teodosius al II-lea (416-450) în „capitala” hunilor. Solia a fost condusă de generalul Maximinus, iar printre însoțitorii acestuia se afla și un cronicar, Priscus (Priscos) din Panion (410-472 d. Hr.). Priscus va descrie în cronicile sale drumul parcurs de solia condusă de Maximinus spre „capitala” lui Attila dar și despre oamenii pe care i-a întâlnit în această călătorie.

La jurnalul lui Priscus face referire și unul dintre cei mai cunoscuți savanți francezi, Marcel Brion, în lucrarea sa „Figuri celebre – Attila”, carte apărută în limba română la Editura „Mondero” în anul 1992. Savantul francez îi dedică „Jurnalului lui Priscos” un capitol întreg (Capitolul X).

Pentru a înțelege teoria lui Filipașcu este nevoie să ne întoarcem în labirintul timpului până în veacul al V-lea d.Hr., în anul 448, când solia bizantină a plecat din Constantinopol pe traseul Serdica (Sofia, Bulgaria)-Naissus (Nis, Serbia)-Orșova-Defileu Timișului-Câmpia Banatului-zona localității Buziaș. Solia se va opri în apropierea actualei localități Buziaș pentru a se odihni însă, surprinși de o puternică furtună oamenii se vor adăposti într-un sat din apropiere. „Stâpana satului era una din soţiile lui Bleda (fratele lui Attila). Ea ne-a trimis hrană şi femei frumoase pentru culcare (la sciţi aceasta este un semn de cinste). Noi le-am poftit pe femei să mănânce din mâncărurile aduse, dar ne-am ferit să ne atingem de ele”, scrie Priscus în jurnalul său.

Apoi, solia a plecat din nou la drum, ajungând după șapte zile într-un sat „foarte mare unde … lui Attila i-au ieşit în întâmpinare fete tinere, mergând într-o anumită rânduială şi fiind acoperite cu voaluri subţiri şi albe, pe care le ţineau în sus aşa ca sub fiecare voal, ţinut sus de mâinile femeilor de pe delături, mergeau şapte sau mai multe fete. Erau multe şiruri de femei sub voaluri, şi cântau cântece scitice. Când Attila a ajuns aproape de casa lui Onogesius, deoarece drumul spre palatul regelui trecea pe la el, i-a ieşit înainte soția lui Onogesius împreună cu o mulţime de sclave. Unele aduceau bucate, altele vin, căci aceasta este cea mai mare cinste la sciţi. Ea l-a salutat şi l-a rugat să mănânce din ceea ce adusese cu atâta bunăvoinţă. Atilla a mulţumit soţiei prietenului său şi a gustat din mâncări stând călare, iar barbarii ce-l însoţeau i-au ridicat în sus tava, care era de argint. După ce a gustat şi din cupa ce i s-a întins, a mers la palatul său, mai arătos ca celelalte case şi aşezat pe un loc mai înalt. ….. …… se spunea că se afla cea mai strălucită dintre toate locuinţele lui Attila, construită din bârne şi scânduri frumos poleite şi bine încheiate şi înconjurată cu o împrejmuire de lemn, pusă de frumuseţe, nu pentru întăritură.

După locuinţa regelui se găsea locuinţa lui Onogesius, împodobită şi aceasta cu o împrejmuire de lemn de jur împrejur, dar nu era înfrumuseţată cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu departe de împrejmuire era o baie, construită de Onogesius cel mai bogat dintre sciţi după Atilla, cu piatră adusă din țara peonilor, deoarece la barbarii din părţile acelea nu se găsește piatră şi lemn, ci se folosesc de material adus de aiurea”, scrie Priscus.

În lucrarea sa „Istorie Furată. Cronică românească de istorie veche”, Cornel Bîrsan analizează pe larg afirmația făcută cu decenii în urmă de Alexandru Filipașcu și spune că „ipoteza lui Alexandru Filipaşcu atingător de existența capitalei lui Attila, în nordul Transilvaniei poate fi susţinută şi de opinia actualilor istorici occidentali, anglo-saxoni, care plasează capitala lui Attila în sud-vestul actualului judeţ Satu-Mare.

Studiind poziţionarea pe hartă a capitalei lui Attila, putem opina că aceasta era situată în zona localităţii Tăşnad, localitate aşezată la limita zonei colinare cu deschidere spre Câmpia Someşului şi a Tisei, localitate vestită în bogăţia ei de ape termale. Astfel nu s-ar justifica efortul făcut de către Attila şi Onogesius de a-şi construi o baie termală fastuoasă cu materiale aduse chiar din cariere din Câmpia Pannonică”.

Potrivit unui simplu calcul făcut pe baza celor afirmate de Priscus, Filipașcu, iar mai apoi Bîrsan, ajung la aceeași concluzie: „capitala” hunului Attila se afla în zona actualei localități Tășnad.
În cronica sa Priscus spune că solia parcurgea aproximativ 44 de km pe zi. Distanța dintre Buziaș și Tășnad este de 312 km, ceea ce după ritmul de mers al soliei înseamnă 7 zile, exact timpul menționat de Priscus în cronica sa.

În lucrarea coordonată de Hans-Cristian Huf „Sfinx. Tainele istoriei”, capitolul „Hunii iau cu asalt Europa”, cercetătorii Jens-Peter Behrend și Eike Schmitz susțin că în anul 435, cei doi frați, Bleda și Attila, au încheiat un armistițiu de pace cu Imperiul Bizantin la Margus „un orășel din nordul Carpaților apuseni, pe teritoriul României de azi”.

În lumina acestor adevăruri istorice, Bîrsan se întreabă în lucrarea sa „Să fie „Margus” numele vechiului Tăşnad sau este un nume deformat de către cronicarii timpului. Cert este însă faptul că din descrierile cronicarilor timpului, poziţionarea celor două localităţi se suprapune cel mai bine cu actualul orăşel Tăşnad din judeţul Satu-Mare”.

Spre aceeași localizare a „capitalei” lui Attila înclină și istoricul maghiar Bona Istvan (1930-2001) în lucrările sale „Das Hunnenreich” (Imperiul hunilor) – 1991 și „A hunok es nagykiralyaik” (Hunii și marii lor regi”) – 1993.

Afirmațiile „surpriză” ale istoricilor nu se opresc însă aici. Bîrsan susține că Attila și hunii care îl însoțeau au însușit obiceiurile „băștinașilor daci”. „Hunii au ajuns la hotarele Daciei în jurul anilor 373 d. Chr., reuşind cu timpul să ocupe mari ţinuturi ale ei, adoptând însă o poziţie de toleranţă faţă de băştinaşi şi chiar convieţuind cu ei. Attila s-a născut în anul 406, mai mult ca sigur în spaţiul dacic. Este posibil ca Attila să fi cunoscut din copilărie limba ausonică şi prin aceasta să preia unele obiceiuri de la băştinaşi, odată ce la curtea lui erau toleraţi hunii, goţii şi ausonii”, scrie în lucrarea sa Cornel Bîrsan.

Este interesant de amintit că Priscus dă populației băștinașe din nord numele de ausoni, ceea ce provine de la un trib antic din nordul Italiei, care a existat înaintea Imperiului Roman și a cărei limbă era apropiată de latină. Priscus a fost surprins să găsească în acest nord de țară (ținuturile Sătmarului), o populație care vorbea o limbă asemănătoare limbii ausonice. „Ipoteza lui Alexandru Filipaşcu, precum că ausonii sunt actualii oşeni, capătă astfel un important punct de sprijin prin descrierile cronicarului bizantin” (Cornel Bîrsan).

Mergând mai departe, trebuie precizat că în articolul „Ausonii în Italia, Ausonii în Dacia”, apărut sub formă de serial în anul 1894 în Revista „Familia”, academicianul Atanasie Marian Marienescu (1830-1915) trage următoarea concluzie: „Scriitorii care s-au ocupat de opul lui Priscus, explică, ei care e limba ausonică? Nielbuhr zice: limba ausonică e româna rustica adică: cea româna poporală, a ţăranilor. Matheas Bell: Priscus aminteşte de limba Ausonilor, care e cea română sau latină. Otrocotsius (în Origines Hungarorum), care e citat de Bell, zice: Unde prin limba Ausonilor înțeleg limba valahică (adica românească) ca şi limba coruptă”.

Oare stă în picioare teoria atâtor istorici și cercetători? Rămâne ca cercetările ulterioare să dea la o parte vălul ce acoperă adevărul despre locul în care se afla „capitala” celui supranumit „Biciul lui Dumnezeu”.

Cert este că Attila a murit în jurul vârstei de 47 de ani. După 300 de mariaje, Attila a luat-o de soție pe Ildico (sau Hilda). Hunul a organizat o nuntă fastuoasă iar a doua zi dimineața, Attila a fost găsit fără suflare, pe podeaua de lângă pat.

Părerile despre moartea regelui hunilor sunt împărțite. Unii susțin că Attila ar fi fost otrăvit de Ildico, al cărei părinți au fost uciși chiar de regele hunilor, iar proaspăta soție i-ar fi răzbunat astfel pe cei care i-au dat viață. Alții spun că Attila a suferit o puternică hemoragie internă din cauza alcoolului consumat în noaptea nunții.

Oricare ar fi adevărul despre moartea lui Attila, cert este că atenția istoricilor interesați de istoria hunilor se îndreaptă spre ținuturile Sătmărene, acolo unde specialiștii susțin că s-ar fi aflat cea mai frumoasă reședință a „Biciului lui Dumnezeu”.

Bibliografie:

1.Alexandru Filipașcu – „Istoria Maramureșului”

2.Cornel Bîrsan – „Istorie Furată. Cronică românească de istorie veche”

3.Marcel Brion – „Figuri celebre – Attila”

4.Hans-Cristian Huf – „Sfinx. Tainele istoriei”

5.Atanasie Marian Marienescu – articolul „Ausonii în Italia, Ausonii în Dacia” (Revista „Familia” – 1894)

6.Bona istvan – „Das Hunnenreich”

7.Bona Istvan – „A hunok es nagykiralyaik”.

Un Comentariu la "„Capitala” lui Attila s-a aflat în ținuturile Sătmarului?"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.