De această dată vă invităm în lumea unui tânăr regizor, de doar 15 ani, care a câștigat unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film dedicat copiilor, „Youth Cinefest”, eveniment organizat la sfârșitul lunii martie la Pitești. „Casa unde începe drumul” este povestea unui copil, Marcel Ursan, care de la vârsta de 4 luni a fost crescut de familia Trif din Ianculești. Scos din mediul ostil în care s-a născut, copilul s-a dezvoltat frumos și a devenit unul dintre elevii eminenți ai Școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” din Carei.

Povestitorul acestei … povești, nu este cu mult mai mare decât eroul filmului său, însă stând de vorbă cu acest tânăr mi-am dat seama încă odată (dacă mai era nevoie), că vârsta biologică nu înseamnă absolut nimic și că sunt oameni, precum Radu Sabou, care deși încă se găsesc la acea graniță ce desparte copilăria de prima tinerețe, dau dovadă de o maturitate în gândire și în exprimare, aruncând un con de lumină asupra generației din care fac parte.
Și pentru a nu lungi vorba, vă invit să-l cunoaștem pe Radu Sabou, „un visător”, iubitor de muzică și un viitor regizor al cărui nume probabil, îl vom regăsi peste ani și ani, la marile festivaluri de film organizate în diferite colțuri ale lumii.

Redactor: Înainte de a vorbi despre pelicula care ți-a adus recunoașterea internațională, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine. Cine este Radu Sabou?
Radu Sabou: Sunt un visător. Visez tot timpul la viitor, la lucrurile, persoanele și evenimentele care mă înconjoară. Mi se întâmplă des să îmi pierd concentrarea și să plutesc în derivă prin gânduri. Sunt pasionat de muzică! Rare sunt momentele în care să mă plimb pe stradă fără căștile în urechi și fără să fredonez în surdină o melodie. Sunt foarte apropiat de prietenii mei și văd o relație de prietenie ca pe un tezaur. Eu sunt Radu.
R.: „Casa unde începe drumul” este pelicula cu care ai câștigat locul I la Festivalul Internațional de Film pentru copii „Youth Cinefest” de la Pitești. De unde a venit ideea acestui film?
R.S.: După ce am decis să particip și eu la festival, m-am întâlnit cu domnul Felician Pop și cu Robert Laszlo și am scos toți trei la iveală toate ideile care le aveam în minte. Nu puteam să fac un film artistic, deoarece nu am experiență pe această ramură, așa că am hotărât să fac un film documentar. Având toate opțiunile în fața mea, domnul Felician m-a întrebat care consider eu că ar fi cel mai bun subiect pentru film. Așa am ajuns să mă agăț de povestea lui Marcel.
R.: Ce ți-au spus colegii după ce au aflat despre performanța ta?
R.S.: Colegii mei de clasă s-au bucurat împreună cu mine și m-au lăudat la domnii și doamnele profesoare. Am fost plăcut surprins că toți colegii mă sprijină orbește și mă motivează spre mai bine, chiar dacă ne cunoaștem din toamna anului trecut. Unii au început să mă eticheteze drept „vedetă”, într-un mod prietenesc, bineînțeles, dar le-am spus că, încă sunt Radu, colegul și prietenul lor și am de gând să rămân așa o vreme.
R.: Ai mărturisit la un moment dat că îți propui să devi regizor. Vezi în „A 7-a artă” modul tău de exprimare, de descrie a lumii în care trăim?
R.S.: Toată lumea se deschide la un moment dat și își împărtășește experiențele, gândurile și sentimentele. Comunicarea nu se rezumă doar la bârfe și e-mail-uri. Uneori trebuie să găsești modalitatea potrivită să îți transmiți sentimentele. Nu poți, pur și simplu, să stai în piață și să strigi în gura mare tot ce te apasă, și să te aștepți ca lumea să se oprească și să își împărtășească opiniile sau să stea ca la biserică și să te asculte predicând. Eu gândesc, simt și trăiesc ca toată lumea. Am nevoie de păreri, sfaturi și simt nevoia să împărtășesc cu alții ceea ce gândesc. Bineînțeles ca și poezia, dansul sau proza sunt mijloace de exprimare, dar, personal, cred că filmul îmi oferă o libertate care nu o regăsesc în alte domenii.
R.: Cum vede tânărul regizor Radu Sabou filmul românesc, în contextul filmografiei internaționale?
R.S.: Fără cercetare pe cont propriu, puțină lume știe despre premiile importante primite de regizorii noștri. Ei încearcă să facă filme care să le fie pe plac criticilor străini, dar noi românii, nu vedem ceva special la ele. Când deschizi televizorul, canalele sunt dominate de filmele americane, cele indiene, coreene, filme franțuzești sau nemțești. Rareori un film românesc. Cum ar fi să vizionăm zilnic câte unul sau două filme artistice românești contemporane? Sună a idee fantastică! Bineînțeles că avem regizori buni. Ei trăiesc din film. Concurează cu creațiile lor peste tot în lume, dar parcă neglijează publicul român. Cauza acestui fenomen nu o cunosc, dar putem visa la o schimbare.
R.: Ce îi lipsește filmului românesc?
R.S.: Consider că lipsește feedback-ul publicului. E ca și cum ai cere păreri amicilor tăi despre ceea ce gândești, dar nu ai cere și părerea părinților. Ar trebui să existe un soi de comunicare între regizorii români și publicul român. Regizorii ar trebui să țină cont și de ceea ce le-ar plăcea românilor să vadă și să nu subestimeze gândirea lor. Și românii pot fi devoratori de film și de artă, nu doar de talkshow-uri și știri.
R.: Care este în opinia ta menirea unui regizor, al unui regizor român, în actualul context al lumii?
R.S.: Un regizor are datoria de a-și transmite trăirile mai departe, ca un poet. Tristul adevăr e că mulți străini ne văd dintr-un unghi prost din cauza unor vorbe amare sau a unor bârfe. Unii au uitat că peste tot în lume există oameni buni și răi, și ne consideră pe noi, românii, inferiori din mai multe puncte de vedere. Astfel, un regizor român, pe lângă pasiunea lui de a-și transpune sentimentele în film, ar trebui să încerce să schimbe modul de gândire a străinilor, să le deschidă mintea. Să arate România așa cum este ea, fără exagerări.
R.: Pe care dintre regizori (români și străini) îi consideri ca fiind modelele tale?
R.S.: Ca să fiu sincer, nu am modele aparte. Toți regizorii au ceva unic, altfel nu ar fi cunoscuți. Fiind la început de drum, privesc spre fiecare persoană mai matură decât mine cu o oarecare doză de curiozitate și foame de cunoaștere. De la toată lumea am ceva de învățat și trebuie să profit de orice ușă care mi se deschide, dar să am grijă să nu fiu clona nimănui. Pot să copiez după un model până la un punct, dar de acolo trebuie să pun o bucată din sufletul meu. Altfel, ceea ce creez nu ar avea nici o valoare.
R.: Ai de gând să te înscri cu „Casa unde începe drumul” și la alte concursuri de profil?
R.S.: Dacă voi avea ocazia și voi fi de părere că merită, cel mai probabil că voi concura și în alte locuri cu acest film. Dacă nu, cu siguranță voi mai face și alte filme și voi continua să îmi las amprenta în mai multe locuri.
R.: Dacă tot veni vorba, care va fi următorul tău film?
R.S.: Încă nu m-am trezit din acest șoc. Încă abia realizez unde am ajuns cu acest film și nu am apucat să privesc spre filmele viitoare. Nu știu care va fi următorul meu proiect. Vă pot spune doar că mă voi dedica la fel de mult și următorului proiect și voi încerca să scot un produs frumos.
R.: Care ar fi filmul „ideal” pe care ai dori să îl regizezi? Ce subiect ar avea?
R.S.: Idealul e o noțiune abstractă. Gusturile diferă radical de la o persoană la alta. Nu cred că există un film, care să mi se pară mie sau altor persoane, perfect. Eu sunt de părere că, un film bun, este acela care reușește să îi transmită spectatorului ceea ce simte regizorul, într-o maniera care să se apropie de precizie. Spectatorul să simtă lucrurile cât mai apropiat de ceea ce simte regizorul, atunci când vizionează filmul.
R.: Ce alte hobby-uri mai ai în afară de filme?
R.S.: În afară de filme, îmi place să cânt la chitară și vocal. Când sunt singur acasă, dau muzica tare și cânt după solist. Uneori rămân foarte răgușit după un repertoriu lung, iar părinții mă întreabă tulburați ce a pățit vocea mea. Un alt hobby al meu este lectura. Am prins gustul cărților din vară. Am împrumutat o carte fantastică despre vikingi de la o prietenă și am rămas blocat în poveste o săptămână după ce am terminat cartea. De atunci, îmi caut timp să citesc în fiecare zi. Citesc tot ce îmi cade în mână. Romane polițiste, fantastice, cărți de dezvoltare personală și așa mai departe.
R.: Ce planuri ai după terminarea liceului?
R.S.: După terminarea liceului voi urma mai departe o facultate și voi încerca să fac ceea ce îmi place în viață. Degeaba câștig milioane ca informatician sau medic dacă îmi detest slujba. Aș duce o viață tristă și stresantă, dar dacă mă voi trezi în fiecare dimineață și voi pleca la locul de muncă cu entuziasm și voi fi înconjurat de oameni prietenoși și cu interese comune, voi veni mai odihnit acasă decât cum am fost la plecare și probabil nici nu mă voi gândi atât de mult la banii câștigați.