Rețetă reinventată: Lasagna cu foi de țelină

reteta

Ingrediente pentru lasagna: pulpe de pui – 600 g; ceapă – 100g; morcov – 150 g; ulei măsline – 20 ml; usturoi – 50 g; vin roșu – 200 ml; parmezan – 80g; busuioc – 20 g; cimbru – 5 g; oregano – 5 g și țelină – 2 kg.

Ingrediente necesare pentru sos: lapte degresat 300 ml; quinoa – 50g; nucșoară – 2 g și parmezan – 50 g.

Se taie mărunt pulpele de pui, apoi se toacă legumele și parmezanul. Se călește amestecul de legume și carne de pui în ulei de măsline și vin roșu, apoi se condimentează cu cimbru, oregano și busuioc.

Între timp se pregătește un sos alb, astfel: laptele degresat se fierbe, apoi se adaugă quinoa și parmezan mărunțit, amestecându-se încontinuu ca să nu se afume și să nu se formeze cocoloașe. Se condimentează sosul cu nucșoară și se ia de pe foc atunci când s-a îngroșat.

Se pregătesc straturile de lasagna. Într-o tavă termorezistentă se pun foi de țelină, se ung cu sos alb și se adaugă amestecul de legume și carne de pui. Apoi se pune un nou rând de foi din țelină, peste care se adaugă sos alb, un start gros de parmezan ras și amestecul din legume și carne de pui.

Se fac mai multe straturi (în funcție de grosimea tăvii în care se coace preparatul) și se încheie cu un strat din foi de țelină, unse bine cu sos alb și presărate cu mult parmezan ras.

Se pun la cuptor până ce stratul de sos alb se rumenește și parmezanul se topește.

Se servește direct în tava în care a fost preparată, alături de un pahar de vin roșu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.