Frații Gal așteptați de judecătorii ÎCCJ

Florin Gal

Frații Călin și Florin Gal sunt așteptați săptămâna viitoare joi, 2 aprilie, în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) a României într-un dosar în care sunt cercetați pentru corupție.

În data de 4 decembrie anul trecut, Curtea de Apel Oradea (CAO) l-a condamnat pe Călin Gal la 2 ani de închisoare, iar pe Florin Gal la 2 ani și 6 luni de pușcărie. De asemenea, instanța i-a obligat pe inculpați la plata a câte 6.000 de lei în favoarea statului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare.

Pe lângă asta, Călin Gal trebuie să plătească despăgubiri civile în favoarea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret-DJST Satu Mare, în valoare de 76.123 lei.

Călin și Florin Gal au fost trimişi în judecată în data de 13 martie 2013, pentru efectuarea unor operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia pe care o deţineau şi conflict de interese.

Procurorii susțin că în perioada 2009-2011, Florin şi Călin Gal, în timp ce au îndeplinit pe rând funcţia de director în cadrul DJST Satu Mare au desfăşurat acte de comerţ în numele SC Bosic Empire Company SRL Carei, societate comercială pe care o administrau.

De asemenea, în perioada mai-octombrie 2009, Florin Gal a aprobat închirierea Hotelului „Sport” din Satu Mare, imobil aflat în proprietatea instituției pe care o conducea, către firma SC Bosic Empire Company SRL Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.