Bilanțul accidentului din Corod: 19 răniți dintre care trei cu leziuni grave

Corod

Două femei, una de 29 iar cea de-a doua de 47 de ani, respectiv un tânăr de 23 de ani au suferit răni mai grave în urma accidentului ce a avut loc luni (23 martie) după-amiază, pe raza localității Corod. Potrivit polițiștilor, alte 16 persoane au fost rănite ușor.

Ioan M. în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autobuz marca Renault, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers a intrat în coliziune cu un alt autobuz marca Renault, care circula regulamentar în aceeaşi direcţie de mers şi era condus de Constantin B., de 31 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a trei persoane, două femei de 29 respectiv 47 de ani şi a unui tânăr în vârstă de 23 de ani. De asemenea, au fost rănite uşor alte 16 persoane.

Șoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.