Expoziție de fotografii cu vânzare, la Muzeul de Artă Satu Mare

Muzeu

„Shapes and Shadows”, este numele cu care Robert Costea și-a botezat expoziția de fotografii ce va fi vernisată joi, 5 martie, la Muzeul de Artă din Satu Mare. Evenimentul va avea loc la ora 17.00.

Ideea proiectului are ca sursă de inspiraţie un articol de acum câţiva ani, publicat pe un site american, având ca temă imaginea deformată, datorită retuşării excesive, a corpului uman care ajunge la public via canalele media (indiferent de natura acestora).

Expoziţia constă din 28 de imagini selectate din peste 2.000 de instantanee, realizate pe parcursul a doi ani. Proiectul s-a finalizat destul de greu datorită dificultăţilor întâmpinate, în special atunci când trebuie să găseşti modele care să fie deschise şi dispuse pentru acest gen de fotografie.

Lucrările expuse sunt cu vânzare, iar suma rezultantă va fi donată unui ONG care are ca obiect de activitate acţiuni cultural-sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.