Copiii din întreg județul, invitați „Sub Steaua Prieteniei”

Stea

Asociația „Stea” va lansa un concurs de creație intitulat „Sub Steaua Prieteniei” la care sunt invitaţi să participe copii de vârstă preşcolară şi şcolară din judeţul Satu Mare prin intermediul instituţiilor de învăţământ (grădiniţie, şcoli, licee) dar şi direct, cu sprijinul familiei sau al instituţiilor şi ONG-urilor sătmărene.

Concursul face parte din campania intitulată „Anti-discriminare a grupurilor vulnerabile” care se va derula în perioada 20-27 martie 2015 la Satu Mare în cadrul proiectului „Parteneriat inter-sectorial – baza serviciilor sociale de calitate”, implementat de către Asociaţia „Stea” în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, Poliţia Locală şi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor. Bugetul proiectului este de 211.326,61 euro, din care 186.160,36 euro finanţare nerambursabilă şi 25.166,25 euro contribuţia Asociaţiei Stea şi a partenerilor săi.

Instrumentele utilizate sunt la libera alegere a candidatului: colaj, desen în creion, acuarelă, tempera sau desen mixt iar lucrările pot fi executate pe foi A3 sau A4.

Se premiază originalitatea, lucrările copiate sau inspirate vor fiind descalificate.

Concursul este deschis la trei secțiuni: Secţiunea 1 – dedicată copiilor de grădiniţă/clasă pregătitoare; Secţiunea 2 – pentru copii de vârstă şcolară şi Secţiunea 3 – dedicată copiilor din școli/licee cu profil de artă.

Premierea lucrărilor se va desfășura în data de 21 martie într-un cadru festiv la care vor fi invitaţi toţi concurenţii alături de reprezentaţi ai autorităţilor, presă, membrii din comunitatea sătmăreană. Copiii înscrişi în competiţie vor primi diplome de participare iar premianții diplome de merit și premii constând în materiale pentru creație artistică. Cadrele didactice vor primi diplome care atestă activitatea și implicarea lor în această competiţie artistică. Toate desenele vor fi prezentate într-o expoziţie organizată cu sprijinul Muzeului Județean Satu Mare, fiind promovată în comunitatea sătmăreană şi pe plan naţional şi internaţional prin diferite mijloace de comunicare accesibile Asociaţiei Stea şi partenerilor săi în vederea maximizării impactului pozitiv al mesajelor transmise de copii.

Data limită de predare a lucrărilor este 16 martie 2015. Lucrările por fi depuse direct (de luni până vineri între orele 08.00 și 16.00) sau transmise prin poștă la: Asociaţia „Stea”, B-dul Octavian Goga nr. 14, cod postal 440217, Satu Mare.

Regulamentul concursului de creaţie este disponibil pe www.asociaţiasteasm.ro iar pentru mai multe detalii, sunteți rugați să sunați la numărul de telefon 0361-884330, persoana de contact: Leontina Volosciuc, asistent manager.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.