Poetul George Achim, sărbătorit la împlinirea vârstei de 55 de ani

Achim1

Achim2

Achim3

Achim4

Castelul Karolyi din Carei a găzduit vineri (27 februarie) după-amiază un eveniment literar dedicat poetului George Achim, prilejuit de împlinirea vârstei de 55 ani.

George Achim a ţinut să-şi celebreze ziua de naştere la Carei, deoarece şi-a început cariera didactică în acel oraş, ca profesor de limba română, în urmă cu mai bine de trei decenii.

Despre biografia şi cărţile lui George Achim au vorbit scriitorii Felician Pop şi Robert Laszlo, care au evidenţiat profunzimea şi originalitatea universului său liric.

Momentele poetice au fost completate de evoluţia grupului de muzică de cameră susţinut de „Carmina Renascentia” din Carei precum şi de recitatorii Roxana Mihaly, Dănuţ Coşarcă şi Darius Duţescu din Carei, respectiv Florin Lăcătuş din Satu Mare.

Sărbătoritul a prezentat o confesiune poetică prin care a transmis auditoriului felul în care un poet percepe lumea şi reuşeşte să o aşeze în rostirea versului.

Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Direcţia de Cultură Carei se înscrie în seria manifestărilor cuprinse în calendarul cultural al judeţului Satu Mare la secţiunea medalioane culturale aniversare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.