Sătmăreanca Cristina Bala, în finala Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială

Cristina Bala

Directorul Asociației „Stea” din Satu Mare, Cristina Bala, a intrat în finala Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială. Bala a fost nominalizată la categoria „Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost”.

Alături de restul finaliștilor, Cristina Bala va participa la la cea de-a II-a ediţie a galei ce va avea loc în data de 17 martie, la Ateneul Român din București. Evenimentul organizat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, celebrează „Ziua Mondială a Asistenţei Sociale” şi recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în anul 2014.

Pentru cele 18 premii care se vor decerna la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială au fost nominalizate 599 de persoane. „Ziua Mondială a Asistenţei Sociale” este sărbătorită în a treia zi de marţi a lunii martie a fiecărui an. Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, alături de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW), sărbatoreşte „Ziua Mondială a Asistenţei Sociale”, moment de reflecţie şi analiză, de promovare a profesiei la nivel naţional şi internaţional.

Foto: Cristina Bala, doamna care stă în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.