Un parlamentar se luptă pentru autostrada Satu Mare-Suceava

autostrada

Senatorul PNL de Bistrița-Năsăud, Daniel Cristian Florian, a depus în data de 12 februarie 2015 o interpelare semnată și de alți parlamentari din județul pe care îl reprezintă în legislativ „pe tema excluderii abuzive din noul Master Plan de transport a autostrăzii Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistrița-Vatra Dornei-Suceava”.

În cadrul unei declarații politice făcute în data de 18 februarie, parlamentarul bistrițean revine asupra acestui subiect și arată că importanța acestei autostrăzi este vitală atât pentru dezvoltarea economică cât și pentru că ar lega în zona de nord a țării, două provincii istorice.

„În opinia mea, alternativa luată în calcul de guvern, pe varianta Iași-Piatra Neamț-Târgu Mureș nu ar trebui să blocheze varianta de autostradă Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistrița-Suceava, care este situată pe un culoar european și mult mai necesară”, se arată în documentul citat.

Senatorul de Bistrița-Năsăud spune că deși prin Legea nr. 363 din 21 septembrie 2006, județul Bistrița-Năsăud era prins cu o autostradă care să facă legătura prin partea de nord a țării între Transilvania și Moldova, în noua viziune a Guvernului acest drum nu mai există. „Și mă refer la străvechea și cea mai folosită legătură între Ardealul de Nord și Bucovina, prin Pasul Tihuța, traseu rutier situat pe un coridor european și care a fost exclus din proiectul de transport amintit.

Acest traseu de autostradă leagă județele Satu Mare, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava și a fost complet uitat sau neglijat în mod deliberat, mai ales fiind știut faptul că guvernele anterioare gândiseră practic această legătură între Ardeal și nordul Moldovei printr-o autostradă pe ruta Petea-Satu Mare-Dej-Bistrița-Vatra Dornei-Suceava”, spune Florian.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.