Mesajul secret pictat de Michelangelo în Capela Sixtină din Roma

pictura

Cunoscut în întreaga lume drept un geniu artistic, Michelangelo Buonarroti (1475-1564), a fost totodată şi un foarte bun anatomist, secret pe care l-a ascuns prin distrugerea tuturor schiţelor sale anatomice.

Secretul său a fost însă dezvăluit datorită unei analize efectuate la mai bine de cinci veacuri după ce acesta a fost ascuns de ochii Papei Iulius al II-lea.

Astfel, doi experți de la Școala de Medicină a Universităţii „Johns Hopkins” din Baltimore, Maryland susțin că au descoperit secretul lui Michelangelo.

Specialiștii au analizat „Separarea luminii de întuneric”, o scenă din Facerea Lumii pe care Michelangelo a pictat-o pe plafonul Capelei Sixtine, şi au ajuns la concluzia că artistul a ascuns imaginea unui creier uman în chipul lui Dumnezeu.

Mai mult decât atât, cei doi experți spun că pictura lui Michelangelo este o reprezentare foarte exactă a creierului uman, a măduvei spinării şi a trunchiului cerebral. Medicul Frank Meshberger afirmă că Michelangelo a înconjurat Divinitatea cu acel „giulgiu” similar creierului uman pentru a sugera că Dumnezeu îl înzestra pe Adam nu doar cu viaţă, ci şi cu inteligenţa supremă de care dau dovadă oamenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.