Cel mai bun elev din lume la Astronomie şi Astrofizică este român

Denis

Denis Turcu din Brăila, alături de alți patru colegi din România, a reprezentat cu succes țara noastră la cea de-a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, desfășurată la Volos, Grecia. Competiția a avut loc în perioadă 27 iulie-5 august 2013.

O medalie de aur a fost cucerită de Denis Turcu, el situându-se chiar pe prima poziție în clasament.
Denis Turcu a fost elev al Colegiului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar din clasa a IX-a a urmat cursurile Liceului Internațional de Informatică din București.

Denis a fost singurul elev român care a participat vara trecută la un curs de „Teoria numerelor” la Școala de vară de la Universitatea Standford, costurile fiind suportate în proporție de 90% de către universitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.