Adrian Ștef: „Pe mine mă interesează să putem reabilita castelul din Medieșu Aurit”

castel

Ruine Medies

Bilant MJ

„Pe mine mă interesează să putem reabilita castelul din Medieșu Aurit. Înălțimea zidurilor există, iar din fonduri europene am putea reabilita castelul în totalitate”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, în cadrul ședinței de bilanț a Muzeului Județean (MJ). La întâlnire a participat și directorul MJ, Liviu Marta.

În 2014, s-a început un proiect de amenajare a zonei centrale a comunei Medieșu Aurit care, potrivit primarului localității, Silviu Zetea, se va numi „Piața Cetății”. În prima fază a fost amenajat un parc cu alej în jurul castelului medieval de la Medieșu Aurit, proiect finanțat din Fondul de Mediu. Valoarea proiectului s-a ridicat la suma de 900.000 lei.

În luarea de cuvânt, Liviu Marta a subliniat importanța strategică pe care castelul o avea în evul mediu dar a vorbit și despre descoperirea făcută în primăvara anului 2012, când în curtea exterioară a castelului au fost descoperite ruinele unor ziduri despre a căror existență arheologii și istoricii nu știau nimic până la acea dată.

La vremea respectivă, specialistul în istorie medievală din cadrul Muzeului Județean Satu Mare, Diana Iegar, a declarat pentru Sătmăreanul că „este vorba despre șapte puncte vizibile aflate pe cele patru laturi ale castelului care provin din perioada în care a fost construită clădirea, adică prima jumătate a veacului al XVII-lea”.

Descoperirea a fost făcută utilizând metoda radiografierii solului, procedeu prin care pot fi identificate structuri construite până la adâncimea de 5-6 metri. „Această metodă permite, spre exemplu, diferențierea unei structuri de piatră de pământul care o înconjoară având în vedere diferența de densitate dintre materiile component”, explică arheologul Diana Iegar.

Arheologul sătmărean mai spune că descoperirea făcută este cu atât mai importantă cu cât acum putem să ne formăm o imagine mai clară asupra felului în care arăta castelul în realitate. Potrivit specialistei castelul era înconjurat de un zid de incintă, de fortificație, prevăzut la cele patru colțuri cu bastioane.

Castelul a fost construit de către Sigismund Lonyai între anii 1630-1660, pe locul unei vechi fortificaţii dându-i-se atât rol de apărare cât şi de locuinţă luxoasă. După moartea lui Sigismund Lonyai, cetatea revine fiicei sale Anna care se căsătoreşte cu Kemeny Janos, ales în 1660 guvernator al Transilvaniei. Acesta duce însă o politică pro-habsburgică ceea ce îl pune în conflict cu Imperiul Otoman care, văzând nesupunerea lui Kemeny îl numeşte în scaunul de guvernator pe Apafy Mihaly I.

Conflictul dintre cei doi se termină cu moartea lui Kemény János în 1662. Nici Anna nu-i supravieţuieşte cu mult. Vâzându-şi pământurile prădate în mod repetat de către mercenarii germani din Cetatea Sătmarului, Anna cheamă la sfat nobilii locului şi pune la cale un atac asupra acestora în pădurea de lângă Botiz. Cu toate că „expediţia” are succes, guvernatorul îi pedepseşte pe Lonyai Anna şi pe nobilii care au pus la cale atacul condamnându-i la moarte şi la confiscarea bunurilor.

Nici cetatea nu a avut o soartă mult mai bună. În 1707 este incendiată în timpul revoltei lui Rakoczi Ferenc II după care ajunge în stăpânirea mai multor familii. Una dintre acestea este familia Wesselenyi. Cetatea ajunge în proprietatea lui Wesselenyi Ferenc în 1732 care, reconstruieşte clădirea din ruine. Ajunge apoi în stăpânirea grofilor Betlen Zsuzsanna şi Teleki Samuel. În 1940 este cumpărată de regele Carol al II-lea care o restaurează şi o transformă în spital militar. Însă, la sfârşitul războiului cetatea este incendiată. De atunci, nimeni nu s-a încumetat să o renoveze, clădirea fiind lăsată în paragină, cu zidurile distruse şi fără acoperiş.

Un Comentariu la "Adrian Ștef: „Pe mine mă interesează să putem reabilita castelul din Medieșu Aurit”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.