Dorel Coica: „Vreau ca în Satu Mare să nu se mai lucreze haotic”

Dorel Coica

Primari

În cadrul ședinței de azi, 23 ianuarie la care au participat primarii municipiilor și orașelor din județ, respectiv reprezentanții societăților care efectuează lucrări ale rețelelor de utilități, edilul Sătmarului, Dorel Coica a atras atenția asupra necesității stabilirii unui acord între conducerile primăriilor și cei care realizează lucrări pe raza unităților administrativ-teritoriale.

„Vreau ca în Satu Mare să nu se mai lucreze haotic, în sensul că noi facem lucrări, după care vine Apaserv-ul, Electrica şi E-On Gaz şi sparge trotuarele. Doresc să ne punem toţi de acord în această privinţă”, a declarat edilul Sătmarului.

În cadrul aceleiași ședințe reprezentanții Electrica, Apaserv și E-On Gaz au prezentat, în linii generale, calendarul pe anul în curs al lucrărilor pe care le vor efectua în acest an.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.