Mani Gyenes: „A fost greu, dar știam că trebuie să trag până la ultima sută de metri” (Galerie foto)

Mani1

Mani2

Mani3

mani4

Mani5

Mani6

Mani7

Mani8

Mani9

Mani10

Mani11

Mani12

Mani13

Regele clasei „Maraton” de la Dakar 2015, sătmăreanul Emanuel (Mani) Gyenes, a fost primit azi, 22 ianuarie într-un cadru festiv de către conducerea și angajații firmei Autonet din Satu Mare.
Rider-ul sătmărean a fost întâmpinat de colegii săi cu poarta de finish și cu un tort special pregătit pentru acest eveniment.

După primirea festivă, campionul clasei „Maraton” a susținut o conferință de presă în sala de protocol a firmei, avându-l alături pe directorul general al companiei Autonet, Csehi Arpad.

După un parcurs de 9.295 de kilometri, traversarea de două ori a Munților Anzi pe la altitudini ce au depășit 3.500 de metri, sute de kilometri în cel mai arid deșert din lume, Atacama, și zeci de kilometri prin câmpia de sare de la Uyuni s-a pus punct celei de-a VII-a ediții sud-americane a Raliului Dakar.

În cadrul conferinței de presă, rider-ul sătmărean a povestit că proiectul de participare la Dakar 2015 a început în luna martie 2014. „De atunci s-a parcurs un drum foarte lung pentru a face rost de sponsori, dar cu sprijinul firmei Autonet și ai altor oameni de bine am ajuns pe data de 29 decembrie în Buenos Aires, locul de unde, pe 4 ianuarie 2015 s-a dat startul acestei ediții a raliului”, povestește Mani.

Rider-ul sătmărean a vorbit despre startul „nu tocmai reușit, mai bine spus destul de slab” pe care l-a avut în ediția din acest an a Dakar-ului. „Trebuia să mă acomodez cu navigația dar și cu motocicleta, iar în ziua a doua am început să trag tare. Însă, în ziua a doua am avut pierderi de ulei, moment în care m-am gândit să abandonez. Dacă Dakar-ul rămânea în Africa, abandonam cu siguranță. Așa, am parcurs 20 de km fără ulei, după care am întâlnit câțiva spectatori care m-au ajutat și mi-au dat ulei. Am pierdut vreo 40 de minute, timp în care quad-urile m-au depășit. În restul de 400 de km al etapei am cedat psihic din cauza problemelor tehnice și a quad-urilor care m-au depășit. Trebuie să vă spun că acestea fac un asemenea praf încât nu te poți apropia de ele mai mult de 20 de metri. În a treia zi am reușit să-i depășesc după care am început să recuperez”, spune Mani Gyenes.

Despre etapele parcurse în Bolivia, rider-ul sătmărean recunoaște că nu-i provoacă amintiri tocmai plăcute deoarece motorul i-a fost afectat de apa cu sare „iar motocicleta mea s-a oprit la 130 km/h”.
Traversarea câmpiei de sare din Uyuni, Bolivia, transformată de ploaie într-un adevărat lac i-a creat, ca multor alți rideri, probleme tehnice însă a izbutit să termine etapa „Maraton” fără asistență tehnică.

„Au fost momente când era atât de frig, la (-6)-(-7) grade Celsius, când îmi încălzeam mâinile la toba de eșapament. Așa mi-am ars două perechi de mănuși. Nu este deloc plăcut să parcurgi sute de kilometri la temperaturi atât de scăzute. Cu toate acestea, știam că trebuie să trag până la ultima sută de metri”, spune rider-ul sătmărean.

Cel mai bun timp al echipierului Autonet Motorcycle Team pe probă, a fost stabilit în ultima specială Rosario-Buenos Aires, când a înregistrat al 13-lea timp.

Revenirea în Argentina a însemnat și începutul consolidării poziției de lider la clasa „Maraton”, de-a lungul celor două săptămâni de raliu, la această clasă nu este permisă schimbarea unor componente ale motocicletei, printre ele aflându-se și motorul.

În luarea de cuvânt Csehi Arpad a subliniat că „suntem mândri de locul obținut de Mani. Este un sportiv care face cinste atât firmei noastre cât și României, respectiv județului și municipiului Satu Mare”.
Cu privire la ediția Dakar 2016, Mani a declarat că „desigur, aș dori să particip dar asta rămâne de discutat. Vom vedea ce facem”.

Victoria din 2015 este a doua pe care Emanuel Gyenes o înregistrează în Dakar după ce în 23011 s-a impus la aceeași categorie doar că pe atunci a făcut acest lucru cu o altă motocicletă, KTM 690 Rally Replica. În Dakar 2015, rider-ul sătmărean a concurat cu o motocicletă KTM 450 Rally replica, produsă în 2011.

Pe lângă victoria de la „Maraton” după evoluția în Dakar, Mani și-a mai adăugat în palmares un loc IX la categoria „Amatori” și XXI la general.

Principalii susținători în extraordinara aventură a lui Mani s-au numărat Autonet Import și furnizorii săi: Grupul Schaeffler prin mărcile sale LuK, INA și FAG, precum și TRW, Delphi și Motul. De asemenea, rider-ul sătmărean s-a bucurat și de sprijinul Primăriei și Consiliului Județean Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.