O copie a Evangheliei după Marcu, masca unei mumii egiptene

Mumia

Cea mai veche copie a Evangheliei după Marcu, text scris în primul secol după Hristos, va fi publicat curând în premieră mondială. Este interesant faptul că, documentul în cauză a servit de-a lungul secolelor drept mască mortuară pentru o mumie egipteană.

Până în acest moment, cea mai veche copie a unei Evanghelii datează dintre anii 101-200 după Hristos, pe când textul nou descoperit pare să provină din jurul anului 90.

Potrivit specialiștilor, Evanghelia a fost scrisă pe un strat de papirus care a fost ulterior folosit pentru crearea unei măşti mortuare. Cu toate că mumiile marilor faraoni egipteni purtau măşti din aur, cele ale mumiile egiptenilor obişnuiţi erau făcute adesea din straturi de papirus sau de in, vopseluri şi clei de oase.

Cum papirusul era scump în acele timpuri, oamenii adesea foloseau bucăţi de papirus deja scrise sau folosite anterior.

Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit o tehnologie care permite scoaterea cleiului măştilor din papirus fără ştergerea cernelii, astfel încât textele să poată fi apoi citite.

Savantul Craig Evans spune că masca mumiei a fost autentificată în urma unor teste cu izotopi de Carbon 14, precum şi după studierea scrisului de mână şi compararea acestuia cu inscripţiile de pe celelalte documente găsite împreună cu masca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.