Asociația de Echitație ”EQUUS” din Carei, a câștigat o finanțare din partea MOL România

asociatie

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat astăzi, 20 ianuarie, la Cluj-Napoca, organizațiile non-profit care vor beneficia de o finanțare totală în valoare de 300.000 de lei, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Programului MOL -Pentru sănătatea copiilor. Astfel, vor fi susținute cauzele a peste 730 de copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave.

Printre organizațiile non-profit finanțate de Mol România și Fundația pentru Comunitate se află și Asociația „EQUUS” din Carei. Această asociaţie asigură posibilitatea copiilor cu diferite dizabilități care provin din familii cu situație socială dezavantajată, din mediul rural, de a participa la un program de terapie cu cai.

Asociaţia a fost înfiinţată în iunie 2000, are 28 membrii iubitori de cai din Carei dar şi din împrejurimi. Scopul asociaţie este învăţarea dragostei şi respectului faţă de cai şi călărie. Asociația își are sediul în grădina Castelului Karolyi din Carei.

Potrivit președintelui Asociației de Echitație „EQUUS” din Carei, Veress Anna „în cadrul acestui proiect de terapie alternativă vor fi cuprinși 30 de copii care suferă de diferite forme de handicap fizic și care provin din mediul rural. Proiectul se va desfășura în perioada 1 martie-30 mai 2015. Copiii vor participa la două ședințe pe săptămână. O ședință constă într-un curs de călărie de 30 de minute, urmat de o terapie prin joacă coordonată de un personal calificat. Asociația asigură transportul copiilor. Micuții provin din mediul rural, din împrejurimile municipiului Carei”.

Organizațiile selectate de MOL România provin din București și din județele: Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iași, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Sibiu și Timiș.
Printre domeniile în care vor fi derulate proiecte se numără terapia prin artă, meloterapie, ludoterapie, terapie prin dans, acvaterapie, stimulare senzorială, drama terapie, terapie prin poveste, biblioterapie, „legacy making”, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, terapie experiențială, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit care desfăşoară activităţi legate de scopul proiectului, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase.

În cele cinci ediții precedente, MOL România a sponsorizat 90 proiecte cu aproape 1,5 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 7.300 de copii și tineri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.