Un bătrân de 83 de ani, Gavrilă P., a suferit răni grave în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc sâmbătă, 17 ianuarie, în jurul orei 09.00, pe strada Bujorului din Satu Mare. Potrivit poliţiştilor victima circula neregulamentar pe partea carosabilă cu un scaun rulant.
Oamenii legii susţin că accidentul s-a produs în momentul în care victima a vrut să vireze la stânga, fără să se asigure. Acesta a fost lovit de maşina condusă de Tiberiu C., de 70 de ani.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezutatul fiind negativ. Ambilor participanţi la trafic li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.