Spitalele din județul Satu Mare se confruntă cu un deficit de cadre medicale

Paula Mare

Spitalele din județul Satu Mare se confruntă cu o lipsă acută de cadre medicale. Situația cu privire la acest aspect a fost prezentată azi, 16 ianuarie, în cadrul ședinței organizate de către Instituția Prefectului cu conducerile unităților spitalicești din județ.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, dr. Paula Mare, a subliniat faptul că este nevoie de medici din aproape toate specializările. „În medie, la SJU Satu Mare am avea nevoie de 20 de medici. Astfel, fac un apel către sătmărenii cu studii superioare medicale să vină să lucreze la Spitalul Județean deoarece avem mare nevoie de medici”, a declarat Paula Mare.

Situația este aceeași și în celelalte spitale din județ, managerii unităților medicale s-au plâns că din această cauză întâmpină greutăți atât la asigurarea gărzilor cât și a consultațiilor medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.