A intrat cu mașina într-un copac

accidentul

Luni, 12 ianuarie, polițiștii din Vetiș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe DJ 194/B. Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că este vorba despre Cosmin S. care, aflat la volanul unui Renault, pe raza localității Vetiș, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac situat în afara părții carosabile.

Din fericire în urma evenimentului nu au rezultat victime omenești. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,23mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la
momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.